Comisia ONU pentru Drepturile Omului a hotărât menținerea deciziei Noii Zeelande de a-l trimite înapoi în Kiribati pe primul refugiat care a cerut azil din motive de mediu. Întrucât țara sa va dispărea de-abia peste 10-15 ani, s-a considerat că nu se află în „pericol iminent“. Hotărârea ar putea avea însă efecte benefice în viitor.
 Irina Tomșa

O hotărâre istorică a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului a fost luată în cazul lui Ioane Teitiota din Kiribati, prima țară din lume care riscă să dispară din cauza creșterii nivelului mării. În acest stat insular din Pacific inundațiile tot mai frecvente contaminează cu dejecții apa de băut și alimentele, distrug culturile, îmbolnăvesc populația și cauzează conflicte violente între localnici pentru terenurile tot mai reduse ca dimensiuni.

Ioane Teitiota trăia în zona supraaglomerată a capitalei South Tarawa și a declarat că din cauza pericolelor a fost nevoit să migreze împreună cu familia în Noua Zeelandă unde a cerut statut de refugiat în 2010, după ce i-a expirat viza. În 2013 solicitarea de azil a fost respinsă și familia Teitiota a fost trimisă înapoi în țara de origine. Comisia ONU pentru Drepturile Omului a decis recent menținerea hotărârii Noii Zeelande motivând că statul Kiribati va deveni nelocuibil de-abia peste 10-15 ani, iar acest interval „va permite intervenții ale Republicii Kiribati cu sprijinul comunității internaționale pentru a lua măsuri de protecție și dacă este nevoie chiar de relocare a populației“.

Raportul audierilor în cazul Teitiota consemnează că insulele statului Kiribati se înalță la cel mult 3 metri deasupra nivelului mării care a ajuns să le inunde și de 3-4 ori pe lună, iar multe zone sunt deja scufundate și au devenit nelocuibile. Cum în întreaga țară nu există ape dulci de suprafață, singurele surse de apă potabile ar fi fost fântânile, însă acestea sunt acum pline de apă sărată, dejecții și gunoaie aduse de valuri. Terenurile devin infertile din cauza depunerilor de sare, iar eroziunea costieră avansează alarmant, în pofida faptului că localnicii au înălțat diguri și au plantat mangrove. Sănătatea populației s-a deteriorat pe fondul malnutriției, carenței de vitamina A, intoxicațiilor cu pește și cu alte alimente contaminate. Supraaglomerarea atolului Tarawa s-a produs și ca urmare a faptului că aici există spitalul principal și alte facilități cum ar fi furnizarea unor rații de apă potabilă.

Mărturiile lui Teitiota și ale soției sale sunt relatate în motivarea deciziei Comisiei ONU care nu s-a lăsat impresionată nici de faptul că bărbatul n-a mai reușit să-și găsească un loc de muncă, nici că familia și-a pierdut gospodăria. N-au contat prea mult nici temerile femeii pentru sănătatea copiilor dacă s-ar întoarce în țara unde tot mai mulți minori suferă de diaree și chiar mor din cauza apei și alimentelor contaminate. Deși a stabilit că martorii sunt pe deplin credibili, instanța a decis că niciunul dintre factori nu reprezintă un „pericol iminent“ și că hotărârea Noii Zeelande de a refuza cererea de azil se menține.

Cu toate acestea, Kate Schuetze, cercetător pe zona Pacificului la Amnesty International, a declarat că „decizia constituie un precedent la nivel global“ deoarece „se stabilește că un stat își încalcă obligațiile referitoare la drepturile omului dacă trimite o persoană înapoi într-o țară unde îi este pusă viața în pericol sau riscă tratamente inumane sau degradante din cauza crizei climatice“.

Într-adevăr, Comisia a hotărât că schimbările climatice pot „expune oamenii la încălcarea drepturilor lor“, ceea ce ar duce pe viitor la interdicția ca statele să trimită refugiații înapoi în țările de proveniență. Comisia ONU a indicat articolele 6 și 8 din Convenția Internațională pentru Drepturi Civile și Politice care garantează dreptul la viață.

Fostul președinte al statului Kiribati, Anote Tong, a început să-și pregătească țara pentru cazul foarte probabil în care va pierde bătălia cu oceanul. În 2014 guvernul său a cumpărat pământ în Fiji cu scopul de a suplimenta suprafețele cultivabile, dar și cu gândul unei eventuale relocări a populației. Tong a inițiat de asemenea programul „Migrație cu demnitate“ prin care să-și ajute cetățenii să devină atractivi pe piețele de muncă externe.

Prin sentința dată publicității pe 7 ianuarie 2020 în cazul Teitiota, Comisia ONU a recunoscut dreptul la azil pentru refugiații din motive de criză a mediului în viitor, însă este nevoie de măsuri urgente la nivel global pentru a evita fenomene de migrație în masă greu de gestionat, cu refugiați aflați „în pericol iminent“, adică grav bolnavi și marcați de lungi suferințe. 