În magazinele LaDoiPași, pentru fiecare 5 baterii uzate predate, clienții vor primi o baterie nouă
10 April 2019 - 03:07 PM Reciclare & RecuperareAsociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și lanțul de magazine LaDoiPași - programul de franciză dezvoltat de METRO Cash&Carry România - au extins parteneriatul de colectare a bateriilor uzate la nivel național. Începând din aprilie 2019, peste 500 de magazine vor fi dotate cu infrastructură specială pentru colectarea bateriilor și acumulatorilor uzați, unde clienții vor putea preda aceste deșeuri spre reciclare.
Proiectul pilot a debutat în septembrie 2018 și a fost implementat în 71 de magazine din județele Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea, Iași și Vaslui, iar rezultatele bune înregistrate au determinat extinderea programului la nivel național. Parteneriatul presupune de asemenea integrarea unui mecanism de recompensare a consumatorilor prin care toți cei care vor preda minim 5 baterii uzate vor primi în schimb o baterie nouă.
„Când vorbim despre reciclare, proximitatea rămâne criteriul principal care-i determină pe români să acționeze: dacă bateriile vechi pot fi duse la magazinul din vecinătate, oamenii vor fi mai dispuși să recicleze, cu atât mai mult cu cât gestul le este recompensat. Prezența punctelor de colectare SNRB într-unul din cele mai mari lanțuri de magazine de proximitate din țară ne ajută să avem o acoperire națională în locații frecventate de românii din orașe și sate și să creștem astfel rata de colectare a acestor deșeuri mici, atât de periculoase“, au declarat reprezentanții SNRB.
Pentru a încuraja obiceiul pozitiv al reciclării, SNRB pune la dispoziția cetățenilor aplicația mobilă „Unde Reciclăm“, o hartă interactivă cu ajutorul căreia utilizatorii pot identifica cel mai apropiat magazin LaDoiPași și pot obține informații cu privire la campaniile promoționale în derulare.
„Colaborarea cu SNRB a venit din dorința de a pune la dispoziția partenerilor noștri din rețeaua LaDoiPași și implicit clienților servicii de reciclare a deșeurilor. Astfel ne propunem să ajutăm cât mai multe persoane din întreaga țară să recicleze ușor și rapid. Încurajăm de altfel toți partenerii LaDoiPași să intre în acest program, fiind nu numai un serviciu extra pe care îl pot oferi clienților din comunitatea locală, ci și o contribuție eficientă la protejarea mediului. Credem că reciclarea este un obicei necesar care trebuie adoptat de toți consumatorii din România, inclusiv de către companii“, a declarat Geanina Ghiculescu, Head of Retail Marketing METRO Cash& Carry România.
Conform datelor publicate de Eurostat, țara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește bateriile reciclate (doar 21% dintre bateriile vândute au fost reciclate în anul 2015, în timp ce media la nivel european este de 44%). Studii recente estimează că România ar fi ajuns în 2017 la 26%, dar a rămas oricum departe de ținta de 45% și de media europeană.
Bateriile și acumulatorii uzați sunt cele mai periculoase deșeuri municipale generate, cu un impact nociv asupra mediului înconjurător și sănătății umane din cauza conținutului ridicat de metale grele, iar riscurile sunt cu atât mai mari cu cât gestionarea greșită a deșeurilor de baterii are acțiune imediată.
Potrivit prevederilor legale (HG nr. 1132/2008), orice magazin care comercializează baterii este obligat să accepte în mod gratuit bateriile și acumulatorii uzați predați de consumatori în puncte speciale de colectare și să-i predea către un sistem organizat.
Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) este o organizație colectivă a producătorilor de baterii și acumulatori care are ca scop preluarea obligațiilor și responsabilităților acestora privind colectarea, tratarea și valorificarea bateriilor și acumulatorilor uzați în conformitate cu HG nr. 1132/2008 și a legislației complementare. SNRB este membru fondator EUCOBAT - organizația paneuropeană a sistemelor colective de gestionare a deșeurilor de baterii.

Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare
-
Sistemul de garanţie-returnare este un instrument important al economiei circulare
11 August 2020 - 04:27 PMSubiecte precum schimbările climatice, poluarea terestră şi marină, dependenţa de combustibilii fosili pe fondul creşterii cererii de resurse pe ...
-
Constantin Damov: „Economia circulară este ultima şansă pe care omenirea o are pentru a renaşte economic şi sustenabil“
11 August 2020 - 04:08 PMCoaliţia pentru Economie Circulară este o organizaţie neguvernamentală care şi-a propus să promoveze în România principiului european privi ...
-
Campania „Fii la tine-n țară la fel ca afară“ a ajuns în Brașov
24 April 2020 - 11:14 AMCampania naţională de informare „Fii la tine-n ţară la fel ca afară” organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi ...
-
ECOTIC a lansat campania naţională „Fii la tine-n ţară la fel ca afară!“
24 April 2020 - 10:30 AMPe 14 ianuarie 2020 ECOTIC a lansat în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prima campanie națională de informare privind cole ...
-
Peste 1.900 tone deșeuri din echipamente de iluminat colectate și reciclate în 2019
11 April 2020 - 02:37 PMÎn 2019 Asociația Recolamp a colectat, tratat și reciclat 1.914 tone deșeuri din echipamente de iluminat, asigurând o țintă de colectare de 49, ...
-
Industria reciclării deșeurilor electrice în anul 2020, sub semnul întrebării
11 April 2020 - 01:55 PMImpactul la nivel mondial al pandemiei COVID-19 este încă foarte greu de anticipat, însă în mod cert consecințele se vor resimți pentru mult ti ...
-
Industria cimentului declară că respectă integral legislația din domeniul deșeurilor
11 April 2020 - 01:29 PMCIROM (Patronatul din industria cimentului și altor produse minerale pentru construcții din România) face următoarele precizări ca urmare a infor ...
-
Cristian Pocol: „Obiectivul nostru comun trebuie să fie crearea unei puternice industrii naţionale de reciclare“
11 April 2020 - 01:18 PMDeşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) reprezintă o mare problemă la nivel global, iar îndeplinirea obiectivelor de colectare d ...
-
Sistemul garanţie-depozit este singura soluţie pentru atingerea obiectivelor de reciclare
10 April 2020 - 02:48 PMImplementarea unui sistem garanție-depozit în România este o soluție prin care reciclarea deșeurilor de ambalaje se poate face eficient și la co ...
-
Noi reguli pentru Iridex și Ecosud
09 April 2020 - 01:29 PMÎn martie a.c. Garda Națională de Mediu a efectuat o serie de controale la depozitele de deșeuri Iridex și Ecosud. Comisarii au constatat mai mul ...
-
Coincinerarea deșeurilor, între profit și nevoia de transparență
13 March 2020 - 02:00 PMÎn februarie 2020 Digi24 a readus în discuție un documentar de anul trecut despre fabricile de ciment care ard deșeuri periculoase din import și ...
-
Ionuţ Georgescu: „Unul dintre principiile fundamentale ale companiei FEPRA este transparența“
12 March 2020 - 02:00 PMFost ONG-ist, apoi șef al Direcției deșeuri din Ministerul Mediului și acum antreprenor, Ionuț Georgescu este unul dintre cei mai cunoscuți spec ...
-
Clienţii magazinelor LaDoiPaşi au predat spre reciclare 1.000 kilograme baterii
12 March 2020 - 01:44 PMAsociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) a colectat în 2019 din rețeaua LaDoiPași peste 1.000 kilograme baterii uzate aduse d ...
-
Taxarea plasticului nereciclat este un impediment major în adoptarea bugetului UE
12 March 2020 - 01:34 PMAdoptarea bugetului Uniunii Europene pentru noul cadru financiar multianual (CFM) 2021-2027 se anunță a fi o sarcină extrem de dificilă pentru Cha ...
-
Ca să trăim mai sănătos trebuie să predăm corect deșeurile
12 March 2020 - 01:25 PMCreșterea consumului și suprapopularea din ultimul secol au pus o mare presiune pe resursele naturale. Conform unei analize realizate de Global Foot ...