Mihai Sofian: „Taxa de depozitare este o măsură care ar trebui introdusă imediat“
10 December 2018 - 02:57 PM Reciclare & RecuperareÎn ultimii ani industria de valorificare și reciclare a deșeurilor a trecut prin perioade complicate. Crize economice, politici europene referitoare la economia circulară neimplementate în România, schimbări în politicile de import ale Chinei, toate au influențat și industria din țara noastră. Pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă industria de reciclare din România am vorbit cu Mihai Sofian, președintele OPP REMAT.
ecologic
ecologic: Cum s-a dezvoltat Organizația Patronală și Profesională REMAT (OPP REMAT) în ultimii ani?
Mihai Sofian, președintele Organizației Patronale și Profesionale REMAT: În ultimii ani Organizația Patronală și Profesională REMAT a reușit să atragă în rândurile ei un număr mare de societăți comerciale din mai multe sectoare de activitate: organizații de transfer de responsabilitate și societăți de colectare, de valorificare și de reciclare a deșeurilor. Avem acum în organizație întreprinderi de procesare, de prelucrare a deșeurilor metalice, topitorii și pot spune că în ultimii ani am diversificat activitatea asociației.
Suntem activi atât în valorificarea, cât și în reciclarea materialelor, în special a celor feroase și neferoase. În ultimii ani au apărut însă oportunități noi. Plasticul a început acum să aibă o importanță deosebită în piața deșeurilor, la fel hârtia și cartonul, vehiculele scoase din uz și nu în ultimul rând deșeurile electrice și electronice. Acestea sunt domenii unde membrii noștri ar trebui să se implice mai mult și unde noi, prin tot ceea ce facem, încercăm să le venim în ajutor oferindu-le date, contacte, schimburi de experiență. De aceea la fiecare întâlnire a membrilor noștri am adus specialiști, cercetători, reprezentanți ai autorităților centrale și locale și colegi din alte țări care ne pot împărtăși din experiența lor.
Cât despre unele discuții apărute în ultimul timp referitoare la activitatea organizației, eu nu pot să vă spun decât că OPP REMAT este o organizație deschisă, unde fiecare are dreptul și chiar obligația să își spună punctul de vedere, ceea ce ne bucură, fiindcă în general discuțiile în contradictoriu duc la progres.
ecologic: Cine credeți că ar trebui să vină în ajutorul industriei de reciclare din România?
Mihai Sofian, președintele Organizației Patronale și Profesionale REMAT: Eu sunt român și de fiecare dată am susținut că România poate crește numai prin forțe proprii. De aceea cred că ajutorul pentru industria de reciclare trebuie să vină în primul rând de la statul român și abia apoi de la Uniunea Europeană.
Este foarte adevărat, avem nevoie de fonduri europene pentru a face investiții, dar în primul rând avem nevoie de o politică națională coerentă și responsabilă în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. Dacă vrem să facem reciclare, dacă vrem economie circulară, dacă vrem o țară curată și dezvoltată economic, atunci trebuie să luăm și niște măsuri politice în spirit european. Nu poți să amâni ani de zile introducerea unei taxe de depozitare a deșeurilor, fiindcă nu faci decât să încurajezi depozitarea și să descurajezi orice încercare de colectare selectivă, de valorificare sau de reciclare a deșeurilor. Gropile de gunoi sunt o mare problemă pentru România, fiindcă aici ajunge cea mai mare parte din deșeuri.
După părerea mea - și nu numai a mea, ci a tuturor membrilor OPP REMAT - taxa de depozitare este o măsură care ar trebui introdusă imediat, urmând ca această taxă să crească progresiv pentru a asigura materia primă necesară în industria de reciclare. Mai sunt și alte măsuri care ar trebui implementate: responsabilitatea producătorului, sistemul „Plătești pentru cât arunci“ și așa mai departe... Dar cea mai importantă este taxa de depozitare, fiindcă dacă autoritățile publice vor fi obligate să plătească pentru cantitățile de deșeuri pe care le depun la groapă atunci vor trebui să facă și sisteme de colectare selectivă, vor trebui să meargă din poartă în poartă să vorbească cu oamenii și situația se va schimba. Altfel rămânem la fel de înapoiați ca acum 20 de ani.
ecologic: Care sunt tendințele pe plan internațional în ceea ce privește piața deșeurilor?
Mihai Sofian, președintele Organizației Patronale și Profesionale REMAT: Pe plan internațional se vorbește foarte mult despre economia circulară, dar la noi în țară îi poți număra pe degete pe cei care într-adevăr duc lucrurile în această direcție.
Dar acum se pare că ultima noutate este businessul global, fiindcă toată lumea face acest fel de business: toți sunt interesați să ajute Africa, să ajute alte state, altele decât cele din Uniunea Europeană, iar în prezent noi - ca și ceilalți - trebuie să mergem prin toată lumea ca să ne dezvoltăm afacerile.
Da, sunt probleme în China și în India, fiindcă se pare că și indienii au început să pună taxe, iar India este o țară spre care pleacă mari cantități de deșeuri. Turcia trece acum printr-o criză majoră și nu și-a definitivat încă situația comercială privind fierul, iar acest fapt ne afectează și pe noi în mod direct. Din păcate nu știm exact nici care e cauza, nici când și cum se va încheia această criză.
Eu cred că ar trebui luate câteva măsuri la nivel de stat, fiindcă România - așa cum am spus și mai demult - va intra într-o criză de fier vechi, iar această criză se poate compensa numai cu importuri. Ori toată Europa importă fier și nu plătește TVA, pe când noi plătim 19%. Cum ajutăm astfel combinatele din România, eu nu înțeleg. Cum nu înțeleg de ce statul dezavantajează astfel comerciantul român în competiția cu ceilalți comercianți europeni.
Suntem singura țară din UE cu această taxă. Italia, Cehoslovacia, Ungaria nu plătesc TVA la comerțul cu deșeuri feroase. Înțelegem că trebuie plătite taxe la deșeurile periculoase, dar la deșeurile valoroase, de fier, la deșeurile de neferoase pe care le putem aduce în țară din Uniunea Europeană sau din afara Uniunii de ce să plătim?
Ar trebui ca guvernații noștri să se gândească foarte serios la eliminarea acestei taxe pe valoarea adăugată, fiindcă prin menținerea ei nu facem altceva decât să ne îngreunăm activitatea, să ne blocăm banii cu plata TVA.
ecologic: Cum este afectată piața din România de interdicția de a import a Chinei?
Mihai Sofian, președintele Organizației Patronale și Profesionale REMAT: Această situație nu influențează numai piața din România, ci din întreaga Europă și mă refer inclusiv la deșeurile neferoase. China nu mai cumpără decât cu o vizionare în prealabil. Există mai multe societăți agreate de chinezi care verifică marfa ce pleacă spre China. Dacă marfa corespunde, o primesc, iar dacă nu corespunde, atunci trebuie adusă în forma în care China o poate primi. În orice caz, China nu mai achiziționează în general plastic și carton, merge doar pe semifabricate și produse finite.
ecologic: Ce faceți cu produsele care nu mai merg în China?
Mihai Sofian, președintele Organizației Patronale și Profesionale REMAT: Va trebui să găsim soluții aici în România sau în Uniunea Europeană. Fiecare se descurcă cum poate și astfel apar inovațiile și invențiile. Vrem, nu vrem, trebuie să ne adaptăm la această schimbare radicală. Întrebarea este: care țară sau care țări vor deveni „chinezul“ Europei?
ecologic: Cum vedeți viitorul Organizației Patronale și Profesionale REMAT?
Mihai Sofian, președintele Organizației Patronale și Profesionale REMAT: În prezent OPP REMAT are un avantaj, fiindcă are ca bază societățile de tip REMAT, dar mai are și alte societăți comerciale și organizații ale producătorilor, OTR-uri. Toate acestea practic alcătuiesc o familie care lucrează împreună și astfel se creează o sinergie. Interesul nostru al tuturor este să realizăm sarcinile pe care le avem, să ne încadrăm în condițiile impuse de Uniunea Europeană și să încercăm să nu intrăm în infringement. Noi, industria, luptăm, dar și primăriile și factorii de decizie care pot influența aceste hotărâri trebuie să înțeleagă și să se implice.
ecologic: Ați aderat de curând la Confederația Europeană a Reciclatorilor. De ce?
Mihai Sofian, președintele Organizației Patronale și Profesionale REMAT: Da, este vorba despre EuRIC, o organizație care face lobby la nivel european. Această confederație organizează întâlniri lunare în care se stabilesc perspective, directive care pot influența și ajuta industria de reciclare din Europa. Noi, OPP REMAT, suntem din august 2018 singura asociație acceptată din România, în condițiile în care din fiecare țară este acceptată o singură asociație. Ne-am înscris în sectorul de deșeuri neferoase și DEEE-uri.
Numărul de participanți în această confederație este limitat, ca și numărul de persoane agreat pentru fiecare sector de activitate. Pentru noi a fost acceptat un număr de patru persoane.
Dacă rezultatele vor fi pozitive pentru membrii organizației pe zona de neferoase și DEEE-uri, în viitor ne vom extinde și pe fier, inox, lemn, carton și plastic.

Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare
-
Sistemul de garanţie-returnare este un instrument important al economiei circulare
11 August 2020 - 04:27 PMSubiecte precum schimbările climatice, poluarea terestră şi marină, dependenţa de combustibilii fosili pe fondul creşterii cererii de resurse pe ...
-
Constantin Damov: „Economia circulară este ultima şansă pe care omenirea o are pentru a renaşte economic şi sustenabil“
11 August 2020 - 04:08 PMCoaliţia pentru Economie Circulară este o organizaţie neguvernamentală care şi-a propus să promoveze în România principiului european privi ...
-
Campania „Fii la tine-n țară la fel ca afară“ a ajuns în Brașov
24 April 2020 - 11:14 AMCampania naţională de informare „Fii la tine-n ţară la fel ca afară” organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi ...
-
ECOTIC a lansat campania naţională „Fii la tine-n ţară la fel ca afară!“
24 April 2020 - 10:30 AMPe 14 ianuarie 2020 ECOTIC a lansat în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prima campanie națională de informare privind cole ...
-
Peste 1.900 tone deșeuri din echipamente de iluminat colectate și reciclate în 2019
11 April 2020 - 02:37 PMÎn 2019 Asociația Recolamp a colectat, tratat și reciclat 1.914 tone deșeuri din echipamente de iluminat, asigurând o țintă de colectare de 49, ...
-
Industria reciclării deșeurilor electrice în anul 2020, sub semnul întrebării
11 April 2020 - 01:55 PMImpactul la nivel mondial al pandemiei COVID-19 este încă foarte greu de anticipat, însă în mod cert consecințele se vor resimți pentru mult ti ...
-
Industria cimentului declară că respectă integral legislația din domeniul deșeurilor
11 April 2020 - 01:29 PMCIROM (Patronatul din industria cimentului și altor produse minerale pentru construcții din România) face următoarele precizări ca urmare a infor ...
-
Cristian Pocol: „Obiectivul nostru comun trebuie să fie crearea unei puternice industrii naţionale de reciclare“
11 April 2020 - 01:18 PMDeşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) reprezintă o mare problemă la nivel global, iar îndeplinirea obiectivelor de colectare d ...
-
Sistemul garanţie-depozit este singura soluţie pentru atingerea obiectivelor de reciclare
10 April 2020 - 02:48 PMImplementarea unui sistem garanție-depozit în România este o soluție prin care reciclarea deșeurilor de ambalaje se poate face eficient și la co ...
-
Noi reguli pentru Iridex și Ecosud
09 April 2020 - 01:29 PMÎn martie a.c. Garda Națională de Mediu a efectuat o serie de controale la depozitele de deșeuri Iridex și Ecosud. Comisarii au constatat mai mul ...
-
Coincinerarea deșeurilor, între profit și nevoia de transparență
13 March 2020 - 02:00 PMÎn februarie 2020 Digi24 a readus în discuție un documentar de anul trecut despre fabricile de ciment care ard deșeuri periculoase din import și ...
-
Ionuţ Georgescu: „Unul dintre principiile fundamentale ale companiei FEPRA este transparența“
12 March 2020 - 02:00 PMFost ONG-ist, apoi șef al Direcției deșeuri din Ministerul Mediului și acum antreprenor, Ionuț Georgescu este unul dintre cei mai cunoscuți spec ...
-
Clienţii magazinelor LaDoiPaşi au predat spre reciclare 1.000 kilograme baterii
12 March 2020 - 01:44 PMAsociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) a colectat în 2019 din rețeaua LaDoiPași peste 1.000 kilograme baterii uzate aduse d ...
-
Taxarea plasticului nereciclat este un impediment major în adoptarea bugetului UE
12 March 2020 - 01:34 PMAdoptarea bugetului Uniunii Europene pentru noul cadru financiar multianual (CFM) 2021-2027 se anunță a fi o sarcină extrem de dificilă pentru Cha ...
-
Ca să trăim mai sănătos trebuie să predăm corect deșeurile
12 March 2020 - 01:25 PMCreșterea consumului și suprapopularea din ultimul secol au pus o mare presiune pe resursele naturale. Conform unei analize realizate de Global Foot ...