Două lumi pe o piață răvășită
07 January 2016 - 01:52 PM OpiniiSe termină un alt an. Un an complicat, cu prea puține lucruri bune, cu multe schimbări și cu câteva nedumeriri. Schimbările au vizat în primul rând modul în care se va mai putea face de acum încolo transfer de responsabilitate în România.
Fiindcă din acest an de deșeuri se ocupă mai toate instituțiile statului, cu excepția poate doar a Ministerului Culturii. Intrăm în anul 2016 cu o piață a deșeurilor răvășită de minciuni, de neîncredere, de frică și de procese.
Trăim într-o lume a contabililor, o lume în care cifrele țin locul politicilor de mediu.
Nimeni nu s-a obosit în țara asta să preia practicile europene sau să găsească soluții politice pentru a ne atinge țintele de colectare, nici miniștrii, nici directorii, nici prefecții și nici primarii.
De ani de zile pisica a tot fost aruncată periodic peste gard, de la Stat la cei din viața privată, la societățile de preluare de responsabilități, la colectori, la valorificatori, la reciclatori.
Singurele contribuții pe care autoritățile române și le-au adus până acum la atingerea obiectivelor pe care România le are sunt controalele și amenzile pe care le-au aplicat în stânga și în dreapta.
La noi totul e foarte complicat dacă trebuie făcut de autorități și extrem de simplu dacă e impus societăților comerciale, privaților cum li se spune. Planuri de management, strategii, transpuneri de legislație europeană sau sisteme de urmărire a trasabilității, toate și multe altele pot fi amânate la nesfârșit fără ca cineva să fie tras la răspundere. Peste gard, la privați este cu totul o altă lume. Aici dacă ai greșit, plătești, dacă ai întârziat, plătești.
În politica noastră nu există implicare, nu există asumarea răspunderii, există numai delegarea ei. Numirea guvernului de tehnocrați, de la care toată lumea așteaptă acum atât de mult, nu este și ea decât o delegare a răspunderii, o fugă de obligațiile care ne-au cam ajuns din urmă.
În acest nou an eu sper că toată această situație se va schimba, că noul Guvern, noul ministru și secretarii de stat nou numiți vor face ordine în zona de reglementare și de control și vor schimba mentalitatea celor care, deși dețin funcții de conducere, cred că nu au niciun fel de responsabilitate, fiindcă au salariile prea mici.
Le mulțumim cititorilor noștri și prietenilor Revistei ecologic pentru colaborarea bună pe care am avut-o în anul care s-a încheiat și îi asigur că le vom fi aproape și în noul an.
Matei Dumitru
Alte articole in rubrica Opinii
-
O planetă care nu ne mai vrea
08 April 2020 - 02:01 PMVremurile teribile pe care le trăim acum ne arată cât de fragili suntem de fapt noi oamenii în fața naturii. ...
-
Afacerea
09 March 2020 - 12:44 PMMi-e greu să cred că țara noastră va fi în stare să se alinieze în viitorul apropiat la politicile de mediu ale Uniunii Europene. Ani la rând ...
-
Plata nepăsării noastre
09 February 2020 - 12:14 PMIncapacitatea autorităților de a rezolva problemele de mediu ale României este din ce în ce mai evidentă. Poluarea aerului, a solului și a apelo ...
-
La mulți ani!
11 January 2020 - 12:51 PMS-a încheiat un an dificil pentru toți cei care au activități în domeniul mediului, un an în care Statul a administrat și controlat sectorul me ...
-
Taxați și taxatori
18 December 2019 - 11:27 AMÎn plin război climatic, cu un pas în prăpastie și cu o mână în buzunarul nostru, actualii decidenți politici ne cer să fim mai responsabili ...
-
Dubla măsură
14 November 2019 - 01:59 PMÎn numai un an cei care au condus Ministerul Mediului au reușit distrugerea întregii industrii de reciclare din România. Miniștri, secretari de s ...
-
Ultimii ani ai lumii așa cum o știm
09 October 2019 - 01:36 PMPoate că nici un alt eveniment din istoria recentă nu ilustrează mai bine inconștiența societății în care trăim decât incendiile provocate d ...
-
Nepăsarea în numele dezvoltării
06 September 2019 - 11:19 AMÎn lumea în care trăim astăzi, profitul, goana după resurse, mineritul, extinderea suprafețelor agricole sunt elementele care guvernează relaț ...
-
Un oraș ca un simbol al neputinței naționale
08 August 2019 - 02:29 PMPrimarul Bucureștiului nu a fost decât rareori un om dedicat orașului. Cei care au fost cu adevărat primari ai Capitalei României se pot număra ...
-
Între datorie și nepăsare
11 July 2019 - 12:14 PMNoi, toți cetățenii acestei țări, ne ducem viața încercând să ne achităm datoriile pe care le avem față de societatea din care facem parte ...
-
O opțiune, câțiva beneficiari
11 June 2019 - 04:04 PMÃŽn scurt timp expiră termenul de È™ase luni acordat cu mărinimie de Ministerul Mediului autorităților publice locale pentru conformarea la cerinÈ ...
-
O idee periculoasă
11 June 2019 - 04:02 PMDe la sfârșitul anului trecut, odată cu punerea în dezbatere publică a Ordonanței nr. 74/2018, toate organizațiile colectorilor și reciclatori ...
-
Strategii, dar pentru cine?
09 April 2019 - 12:09 PMStrategiile din orice domeniu, în cazul fericit în care în România s-ar putea vorbi de așa ceva, se limitează la o perioadă de maximum 4 ani, d ...
-
Prețul nepăsării
10 March 2019 - 11:43 AMUn amalgam de interese, de nepăsare È™i de incompetență a blocat punerea în funcÈ›iune la timp a celor 32 de Sisteme de Management Integrat al DeÈ ...
-
Consultanță păguboasă
11 February 2019 - 01:08 PMAnul trecut printr-o ordonanță de guvern a fost aruncat în aer tot sistemul de colectare a deșeurilor din România. S-a vorbit atunci de nevoia un ...